close

Trezeste potentialul!

Totul a început cu o poveste de iubire din cei mai frumoși părinți și se continuă cu mai multă iubire, iubirea de sine. Cum să nu iubești această viață misterioasă? mă intreb. 🙂

Cum să îmi trezesc potențialul? Cum să acționez pentru a îmi implini cele mai nebunești dorințe? Așa a început povestea vieții mele în care iubirea a apărut la orizont și m-a trezit din somnul adânc în care tiparele mentale mă dominau. De mic copil făceam coaching cu mine, insămi și îmi plăcea atât de mult încât atunci când vorbeam cu voce tare, familia râdea de mine spunând să tac o dată din gură că nu știu ce zic. Nu că acum s-a schimbat ceva. 🙂 În schimb, am ales să mă transform eu. Am pus accent pe propria persoană și fiecare zi din viața mea a fost un dar de la Dumnezeu să mă descoper așa cum sunt eu: fără tipare mentale, fără programe implementate de la părinți, bunici și surori, fără să mă las condusă de ideile celor care știau mai bine decât mine ceea ce am eu nevoie, fără să mă las influențată de cei ce îmi vor ,,binele”, fără să fac ceea ce toată lumea face și nu se ajunge la un rezultat pozitiv și fără emoții negative, desigur.

Din frageda copilărie, mi-a plăcut să citesc și să văd biografiile oamenilor bogați în valori. Chiar îmi amintesc cum am descoperit cărțile ce mi-au schimbat destinul. Fiecare carte a venit la momentul potrivit și m-a ajutat să urc câte o treaptă a vieții mele. Fiecare moment de cumpănă a adus la suprafață puterea infinită a subconștientului meu care o dată conștientizat creează minuni. Miracolul vieții este să trăiești conștient. Este o artă să trăiești frumos.

Cum pot să îmi descoper menirea aici și acum? mă întrebam în adolescență când o avalanșă de emoții m-a cuprins și insomnia era prezentă noapte de noapte. Știam în adâncul sufletului meu că sunt aici pentru un scop măreț și totuși nu știam în ce direcție să merg. Astfel privind la televizor, auzeam același mesaj repetându-se: oamenii se schimbau citind o carte și aceea se numea Alchimistul de Paulo Coelho. Aceasta era cartea ce a produs schimbarea majoră în viața lor și astfel s-a produs schimbarea în mine, insămi. Știam că pot și acum totul depinde doar de mine. Astfel, de la vârsta de 17 ani o recitesc cu mare drag și acum am descoperit-o în varianta audio. Pentru cei interesați, lăsati un comentariu sau un mesaj și vă trimit cu mare drag. Cu cât o citesc mai mult, cu atât mai multe lucruri noi descoper.

Cum pot să iert pe cei dragi sufletului meu? Aceasta a fost întrebarea ce m-a ținut captivă mult timp în trecutul meu și inconștient mă hrăneam cu durere și milă. Nu știam că eu pot fi cea care rupe legătura dintre trecut și prezent. Mă așteptam mereu să apară cineva să mă salveze și vezi tu, Mihaela…nu venea nimeni. Astfel am început să mă rog și să petrec mai mult timp în solitudine izolându-mă de ceilalți și petrecând mai mult timp în natură prin preajma apei unde mă puteam conecta cu ușurință cu divinitatea. Astfel am început să iubesc copacii, să-i îmbrățișez, să mă las purtată de emoții și să mulțumesc soarelui zâmbind că a apărut din nou în viața mea. Astfel am descoperit Osho cu cărțile lui în care spune că meditația se poate face oriunde și oricând. Corpul tău este un templu și te poți conecta cu ființele dragi comunicând telepatic. Am învățat să le iert și să le iubesc așa cum sunt fără a mă victimiza și fără a le condamna. Iertarea m-a condus spre următoarea intrebare.

Cum pot să mă iubesc? A fost nevoie de câțiva ani să pot invăța a spune cu glas tare și răspicat în fața oglinzii: Te Iubesc, Mihaela! Acestea erau două cuvinte tabu și rar le-am auzit spuse din inimă. Așa am învățat să mă iubesc și să mă respect având propriul ritual în oglindă în fiecare dimineață și în fiecare seară.  Osho in Cartea despre Femei spune: ,,Primul și cel mai important aspect al iubirii este iubirea de sine. Nu fiți prea dură cu ființa dumneavoastră. Fiți mai blândă. Tratați-vă cu mai multă gingășie. Învățați să vă autoiertați – din nou și din nou – de 7 ori, de 77 de ori, de 777 de ori. Învățați cum să vă autoiertați. Nu fiți prea dură cu dumneavoastră. Nu vă divizați în lucruri antagoniste. Abia atunci veți înflori. Și înflorind, veți atrage către dumneavoastră și alte flori. Acest lucru este natural. Pietrele atrag pietre, florile atrag flori. Veți putea stabili apoi un alt fel de relații, mai pline de grație, mai frumoase, mai binecuvântate. Și dacă veți putea stabili o asemenea relație, ea se va transforma în curând într-o rugăciune, iubirea dumneavoastră se va transforma în extaz, iar prin iubire îl veți putea cunoaște pe Dumnezeu.”

Fiecare întrebare din viața mea a venit cu un cadou. Cel mai frumos cadou este o carte și nimic nu se compară cu descoperirea și iubirea de sine. Totul începe cu tine, suflet frumos. Alege conștient!

Cu multă iubire, Mihaela Rîbu.


  1. Oaauuu..foarte amplu acest articol..si bine punctat ceea ce trebuie punctat..Felicitări

    June 10, 2019

  2. Incredible points. Solid arguments. Keep up the great effort.

    May 7, 2020

  3. Thanks for sharing your thoughts. I really appreciate your
    efforts and I will be waiting for your further write ups thank you
    once again.

    P.S. If you have a minute, would love your feedback on my new website
    re-design. You can find it by searching for «royal cbd» — no sweat if you can’t.

    Keep up the good work!

    May 29, 2020

  4. great points altogether, you just gained a new reader. What could you suggest in regards to your put up that you made a few days ago? Any sure?

    October 15, 2020

  5. Absolutely indited content material , thanks for selective information . Madlin Reinhard Eusebio

    January 19, 2021

  6. Remarkable! Its really awesome piece of writing, I have got much clear idea regarding from this post. Dominique Kile Ramsdell

    January 21, 2021

  7. Superb, what a webpage it is! This blog provides valuable data to us, keep it up. Iona Saw Corson

    January 29, 2021

  8. You have a quality site, I congratulate you on this Aubrette Torin Laurita

    January 30, 2021

  9. Hi there, I found your site via Google while searching for a related topic, your web site came up, it looks good. I have bookmarked it in my google bookmarks. Clovis Baron Kristie

    January 30, 2021

  10. Simply wanna admit that this is extremely helpful, Thanks for taking your time to write this. Codie Thorny Hedveh

    January 31, 2021

  11. Hey there. I discovered your blog via Google at the same time as looking for a comparable topic, your web site came up. It appears great. I have bookmarked it in my google bookmarks to come back then. Fernanda Cly Latta

    January 31, 2021

Leave a reply to Gloria Dupaski Click here to cancel the reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *