Plouă. Privesc cerul și nu pot fi indiferentă la ceea ce se întâmplă în jurul meu. Observ prea mult întuneric în privirile oamenilor…este multă gălăgie prin mintea lor. Dezorientarea a ajuns la cote maxime, deși informația este la orice pas. Poți deschide orice pagină pe internet dacă vrei să te cunoști mai bine sau vrei să cunoști adevărul din tine. Poți deschide o carte, este la îndemâna oricui. Întrebarea este: ,,Ce lipsește omenirii?”
Curaj, inimă…asta lipsește. Pentru a trece bariera necunoscutului și să privim cu încredere prezentul în viitor. Pentru a vedea ceea ce este invizibil ochilor și a deschide mintea cu proprii ochi. Pentru a vedea dincolo de limitele noastre care și acestea sunt impuse tot de noi. Pentru a deschide oportunitățile spre momente pline de lumină. Pentru a lăsa lumina să ne cuprindă. Pentru a observa bunătatea acestei lumi astfel încât răutatea să se dizolve în fapte bune. Pentru a prinde putere în propriile forțe, deși uitasem că suntem o forță cu toții. Pentru a crede în Dumnezeu așa cum El crede în noi. Pentru a simți iubirea divină care se pare că mulți au uitat-o și o înlocuiesc cu iubirea animalică. Pentru a afla adevărul și a-l lăsa să ne cuprindă. Pentru a vedea că războaiele sunt doar dorințe prost plasate și să alegem înțelept orice ne-am dori. Pentru a deveni din nou umani și a aspira la o lume din ce în ce mai bună.
Pentru a lăsa trecutul acolo unde este și să privim cu optimism ceea ce avem acum. Prea multe lacrimi curg spre acele momente care le puteam face diferit și nu le-am făcut. Prea multe amintiri vin în prezent cu ceea ce odată am trăit și din păcate lucrurile nu s-au îndreptat, ci unele au devenit din ce în ce mai greu de suportat. Prea multe persoane ți-au spus că nu vei reuși să te ridici și te-au lăsat acolo..în colțul tău fără nici un suport..nu le purta ură, ci iartă-le. Prea multe spitale sunt pline de oameni care nu au putut ierta și s-au îmbolnăvit ireversibil. Prea multe persoane poartă amintirile vremurilor de demult și trăiesc în agonie uitând de tot ce îi înconjoară. Prea mult întuneric văd pe chipurile oamenilor și mă doare să observ cum se mint așa în fiecare zi. Prea multă durere poartă o inimă ce este făcută să bată cu putere. Prea multe inimi cu bătăi neregulate și pauze de ani lumină. Prea mult ego și ne dezrădăcinăm de natura umană. Prea mult pesimism pe fețele oamenilor și ne transformăm în roboți, casă-muncă-casă. Prea putin zâmbet, că doar nu avem motive să zâmbim. Prea multe motive găsim să plângem și să ne victimizăm, decât a ne ridica și a porni din nou la drum. Prea ușor se renunță la visuri și ne amintim de ele la bătrânețe când vedem același vis în ochii unui tânăr. Prea multe cuvinte de jale și prea puține cuvinte de încurajare.
Lista ar putea continua…dar nu mai vreau eu să mai scriu că intru în starea de victimizare și prefer să intreb: ,,Nu este destul, suflet frumos? Până când vei continua așa?” Totul are un început și un sfârșit. Nu mai opune rezistență prezentului. Nu uita că Pământul este rotund și suntem într-o continuă mișcare. Renunță la așteptări…aduc prea multe dezamăgiri.
Pune stop fricii și alege curajul. Fă liniște prin mintea ta și astfel vei auzi inima cum bate. Vocea interioară va prinde curaj să-ți vorbească atunci când îți oferi timp de calitate. Fiecare clipă petrecută cu tine, însăți să fie de neuitat. Cunoaște-te și alege să împarți aceste momente frumoase cu cei dragi inimii tale. Când frica se dizolvă, curajul prinde aripi în arta exprimării. Încurajează-te și alege să sărbătorești fiecare victorie. Cel mai mic pas spre lumină duce spre alți pași mai mari.
Cu multă iubire, Mihaela Rîbu
Curaj, inimă!
Plouă. Privesc cerul și nu pot fi indiferentă la ceea ce se întâmplă în jurul meu. Observ prea mult întuneric în privirile oamenilor…este multă gălăgie prin mintea lor. Dezorientarea a ajuns la cote maxime, deși informația este la orice pas. Poți deschide orice pagină pe internet dacă vrei să te cunoști mai bine sau vrei să cunoști adevărul din tine. Poți deschide o carte, este la îndemâna oricui. Întrebarea este: ,,Ce lipsește omenirii?”
Curaj, inimă…asta lipsește. Pentru a trece bariera necunoscutului și să privim cu încredere prezentul în viitor. Pentru a vedea ceea ce este invizibil ochilor și a deschide mintea cu proprii ochi. Pentru a vedea dincolo de limitele noastre care și acestea sunt impuse tot de noi. Pentru a deschide oportunitățile spre momente pline de lumină. Pentru a lăsa lumina să ne cuprindă. Pentru a observa bunătatea acestei lumi astfel încât răutatea să se dizolve în fapte bune. Pentru a prinde putere în propriile forțe, deși uitasem că suntem o forță cu toții. Pentru a crede în Dumnezeu așa cum El crede în noi. Pentru a simți iubirea divină care se pare că mulți au uitat-o și o înlocuiesc cu iubirea animalică. Pentru a afla adevărul și a-l lăsa să ne cuprindă. Pentru a vedea că războaiele sunt doar dorințe prost plasate și să alegem înțelept orice ne-am dori. Pentru a deveni din nou umani și a aspira la o lume din ce în ce mai bună.
Pentru a lăsa trecutul acolo unde este și să privim cu optimism ceea ce avem acum. Prea multe lacrimi curg spre acele momente care le puteam face diferit și nu le-am făcut. Prea multe amintiri vin în prezent cu ceea ce odată am trăit și din păcate lucrurile nu s-au îndreptat, ci unele au devenit din ce în ce mai greu de suportat. Prea multe persoane ți-au spus că nu vei reuși să te ridici și te-au lăsat acolo..în colțul tău fără nici un suport..nu le purta ură, ci iartă-le. Prea multe spitale sunt pline de oameni care nu au putut ierta și s-au îmbolnăvit ireversibil. Prea multe persoane poartă amintirile vremurilor de demult și trăiesc în agonie uitând de tot ce îi înconjoară. Prea mult întuneric văd pe chipurile oamenilor și mă doare să observ cum se mint așa în fiecare zi. Prea multă durere poartă o inimă ce este făcută să bată cu putere. Prea multe inimi cu bătăi neregulate și pauze de ani lumină. Prea mult ego și ne dezrădăcinăm de natura umană. Prea mult pesimism pe fețele oamenilor și ne transformăm în roboți, casă-muncă-casă. Prea putin zâmbet, că doar nu avem motive să zâmbim. Prea multe motive găsim să plângem și să ne victimizăm, decât a ne ridica și a porni din nou la drum. Prea ușor se renunță la visuri și ne amintim de ele la bătrânețe când vedem același vis în ochii unui tânăr. Prea multe cuvinte de jale și prea puține cuvinte de încurajare.
Lista ar putea continua…dar nu mai vreau eu să mai scriu că intru în starea de victimizare și prefer să intreb: ,,Nu este destul, suflet frumos? Până când vei continua așa?” Totul are un început și un sfârșit. Nu mai opune rezistență prezentului. Nu uita că Pământul este rotund și suntem într-o continuă mișcare. Renunță la așteptări…aduc prea multe dezamăgiri.
Pune stop fricii și alege curajul. Fă liniște prin mintea ta și astfel vei auzi inima cum bate. Vocea interioară va prinde curaj să-ți vorbească atunci când îți oferi timp de calitate. Fiecare clipă petrecută cu tine, însăți să fie de neuitat. Cunoaște-te și alege să împarți aceste momente frumoase cu cei dragi inimii tale. Când frica se dizolvă, curajul prinde aripi în arta exprimării. Încurajează-te și alege să sărbătorești fiecare victorie. Cel mai mic pas spre lumină duce spre alți pași mai mari.
Cu multă iubire, Mihaela Rîbu
NO COMMENT