Solitudine sau Singuratate…Ce alegi, suflet frumos?

Stateam in cada. In miros japonez. Cu mintea departe si cu sufletul aici. Mintea zbura spre mari si oceane, unde muntele se intalneste cu marea..vise frumoase de ale mele cu care ma hranesc zi de zi. Sufletul statea in baia ce mirosea atat  de bine incat ma alintam in pasi de dans intr-un vas cat marimea mea. 🙂  Muzica de pe fundal, un jazz romantic pentru o seara de vineri ce ma incita la o plimbare in natura la lumina lunii si dragostea mea de viata care imi suradea in piept imi spunea ca acest moment este cel mai frumos: in prezenta mea.

De multe ori, prezenta mea ma speria. Eram adult cu o minte vulnerabila si dorinta de a fi iubita, fara sa fiu abandonata era mai presus de tot ceea ce simteam si eram. Greu am constientizat ca cel mai frumos moment este cu  mine, insami. In copilarie, am invatat iubirea de parinti, de surori, de prieteni si tot acolo am invatat cum sa fiu singura. Lumina o confundam cu gesturile mici ale parintilor si intunericul era cel mai bun prieten pe care viata mi l-a oferit in momentele de ce-urilor. Usor a fost sa devenim prieteni, stand  si intreband tot ce imi trecea prin minte  si raspunsurile apareau de nicaieri, ca vantul ce apare: il simti, dar nu il poti atinge. Acele momente cand simteam ca sunt inghitita de propria frica, nu mai exista in viata mea. Pentru ca am facut pace de mult timp. Nici macar in vise, pe timp de noapte nu mai apare. 🙂 Totul a prins culoare cand am lasat prezenta divina sa ma ghideze.

Cel mai frumos moment este in prezenta mea datorita faptului ca am invatat sa ma cunosc putin cate putin si sa-mi dau timp sa ma educ in tot ceea ce nu stiu. Imi doresc sa stiu, sa cunosc si ard de nerabdare sa aflu raspunsul cand un subiect rascoleste in mintea mea zile la rand. Rabdarea mi-a fost si inca imi este cea mai buna prietena in aceasta calatorie a vietii.

Oare de ce ne temem de noi, insine? Prea mult cautam in exterior aprobarea de care avem nevoie in loc sa o cautam in noi, insine. Prea mult eu sperie. La inceput zic eu. Asa a fost cu mine. Pana incepe sa-ti placa de tine si sa-ti oferi momente de neuitat in prezenta ta si atat. Totul incepe cu cautarea Sinelui si se continua cu iubirea Sinelui. Nu spun de final pentru ca nu exista, doar o continuare ce are loc in ani de viata. Sa fiu eu, insami a fost usor. Sa fiu eu si atat, aici a fost partea cea mai grea. Nu ma regaseam in ceea ce vedeam langa mine si a trebuit sa fug in lume sa ma regasesc pe mine, insami. Am cautat, am cautat pana am obosit si am terminat in momente de plans care m-au trezit la realitate. Dupa ploaie, intotdeauna rasare soarele.  Ca sa rasara soarele, au iesit la suprafata multe rani ascunse, cicatrici facute mici doar de dragul de a merge mai departe si rabufneau atunci cand simteam emotia reprimata, multe intrebari au aparut odata ce se anihila frica si observam cum lumina aparea dupa fiecare raspuns gasit.

Ca sa incepi sa te gasesti, porneste. Fiecare pas fa-l in numele iubirii de sine. Cu cat te cunosti mai mult, cu atat te iubesti mai mult. Nu ezita. Acesta ar fi primul gand: de ce eu? De ce tu? Pentru ca esti ales sa cunosti iubirea neconditonata. Daca citesti aceste ganduri, pentru tine sunt scrise. Sa le citesti si au scopul de a te incuraja in fiecare sentiment ce te patrunde si de a te face sa-l urmezi cu toata inima. Fiecare mesaj este despre tine si nimic nu este intamplator. Pentru ca totul are un scop maret: acela de a iubi din ce in ce mai mult. Calea Solitudinii este articolul unde am abordat mai mult acest subiect.

Nimic nu este greu. Totul este usor atunci cand te regasesti. Viata prinde culoare si fiecare pas este ghidat spre lumina. Fiecare moment petrecut in linistea prezentei tale este o clipa de reculegere plina de iubire si seninatate. Fiecare zambet izvoraste din prea multa bucurie sufletesca. Fiecare cuvant iese la suprafata din dorinta inimii de a impartasi tot ceea ce este mai frumos si mai bun. Fiecare mesaj este despre mine care se regaseste in tine. Iubeste-te neconditionat.

Cu multa iubire, Mihaela Ribu.